Translate

Autentificare
Album Foto




Imnul Clubului
You must have Flash Player installed in order to see this player.
Stiati ca?
"

Apa a fost denumita “aurul lichid” in secolul al XXI-lea datorita faptului ca devine din ce in ce mai putina?

"


Cautare
Help Online

Acţiuni

  • TROFEUL CARPAŢILOR - 27 – 29 mai 2005, Baia de Fier – concurs de turism sportiv, peste 250 participanți. În cadrul acestui proiect a fost promovată şi ecologizată zona turistică Peştera Muierilor, Baia de Fier, prin organizarea unui concurs de turism sportiv la care au participat peste 300 de persoane din întreaga ţară;
  • BUSOLA HAI-HUI - iunie – iulie – educarea tinerilor în spirit ecologic prin inițierea în orientare turistică – sportul pădurii În cadrul acestui proiect 15 tineri din Tg-Jiu au fost iniţiaţi în sporturile montane. În urma participării la concursurile desfăşurate în cadrul Campionatului Naţional al Cluburilor de Turism din România, aceştia au obţinut locul I la alpinism practic, locul III la alpinism teoretic şi locul III la proba sanitara;
  • LIRA GHIOCEILOR - 26 – 28 februarie 2006, Cheile Buții, M-ții Retezat. Acţiune sportiv-cultural-ecologică desfăşurată la nivel naţional, având ca scop oferirea unor oportunităţi de petrecere a timpului liber şi educarea tinerilor în spirit ecologic. Au participat peste 170 de persoane din ţară şi străinătate;
  • PLANTEAZĂ UN POM! - 15 martie – 15 aprilie 2006 –campanie derulată pentru a marca ”Luna Pădurii” în cadrul căreia au fost plantaţi peste 250 de arbuşti forestieri în colaborarea cu Direcţia Silvică Gorj prin Ocolul Silvic Tg-Jiu, au fost distribuiţi fluturaşi informativi cu referire la importanţa pădurii, au fost expuse, în cadrul unei expoziţii organizate la nivel naţional, lucrări de grafică, fotografie, caricatură, afiş ecologic - toate cu tematică ecologică, au fost iniţiate 17 persoane în sportul pădurii – orientare sportivă.
  • ECO PARÂNG, ediția I - mai 2006, Baia de Fier – proiect de ecologizare a zonei din proximitatea Peșterii Muierilor & inițiere în sporturi eco;
  • SĂ PĂSTRĂM MEDIUL PENTRU GENERAŢIILE VIITOARE - proiect realizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului (05.06.2006) în parteneriat cu Agenţia de Protecţie a Mediului Gorj, Liceul cu Program Sportiv Tg-Jiu şi Şcoala „Sfântul Nicolae” Tg-Jiu având drept scop tragerea unui semnal de alarmă în privinţa pericolului reprezentat de poluare asupra mediului natural şi educarea societăţii pentru respectarea valorilor ecologice. În cadrul acestui proiect peste 250 de persoane purtând peste haine saci menajeri de care au fost lipite deşeuri au mărşăluit pe străzile oraşului Tg-Jiu. Membrii ATSE HAI-HUI au elaborat şi distribuit cetatenilor pliante informative referitoare la problemele mediului. Acţiunea a avut un impact puternic, apreciată de autorităţi, societatea civilă şi mass-media locală şi regională.
  • DESCOPERĂ MUNŢII CARPAŢI! - septembrie 2007 – eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Munţilor Carpaţi (26 septembrie) la care au participat peste 200 de voluntari şi elevi. Acţiunea a avut drept scop promovarea Munţilor Carpaţi şi s-a desfăşurat în zona centrală a municipiului Tg-Jiu, fiind intens mediatizată.
  • ECO PARÂNG, ediția a II-a - mai 2007, Baia de Fier – proiect de ecologizare a Peșterii Muierilor & inițiere în sporturi eco;
  • ALEGE MUNTELE 2006 - proiect de educaţie ecologică în cadrul căruia tinerilor gorjeni li s-a oferit o oportunitate de petrecere a timpului liber prin implicarea în acţiuni sportiv-cultural-ecologice. Asociaţia a igenizat zona turistică Lainici, din Parcul Naţional Valea Jiului şi a obţinut locul V la finalul campionatului naţional al cluburilor de turism din Romania.
  • LIRA RETEZATULUI - noiembrie 2007, concurs cu tematică cultural-ecologică-turistică, Cheile Buții, M-ții Retezat. A fost desemnat CEL MAI BINE ORGANIZAT CONCURS AL ANULUI 2007;
  • ECO PARÂNG, ediția a III-a - mai 2008, Baia de Fier – proiect de ecologizare a zonei din proximitatea Peșterii Muierilor & inițiere în sporturi eco;
  • O ȘANSĂ PENTRU NATURĂ - aprilie – iulie 2007, proiect finanțat de Mol România și Fundația pentru Parteneriat ce a avut drept scop: tragerea unui semnal de alarmă în privinţa pericolului reprezentat de poluare asupra mediului natural, amenajarea unui parc public, plantarea arbuştilor forestieri şi educarea societăţii într-un spirit verde.
    Rezultate:
    * desfăşurarea lucărilor de amenajare a parcului Debarcader;
    Igenizarea parcului, dezgroparea, curăţirea şi vopsirea bordurilor aleilor, săpat şi plantat gazon, văruit arbori, plantat gard viu realizarea unui labirint din gard viu, adus pământ fertil plantat puieţi şi arbuşti ornamentali:
    - au fost plantate 1.400 fire de ligustrum; 70 mp de gazon şi 2 straturi de flori;
    - vopsit teren de sport, mese de tenis, amenajarea unei gropi cu nisip şi a unui loc de joacă, montat bănci, coşuri de gunoi, tobogan, suport coş de baschet, recondiţionarea buturugilor din parc;
    - au participat 347 voluntari;
    * au fost igenizate curţile şcolilor partenere şi văruiţi arborii, precum şi curăţite spaţiile verzi din proximitatea şcolilor;
    Participanţi 182 de voluntari;
    * a fost organizat un marş ecologic cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului ;
    - au participat 975 de voluntari;
    - acţiunea a avut impact în rândul comunităţii, fiind realizat scopul acesteia- tragerea unui semnal de alarmă în privinţa pericolului reprezentat de poluare asupra mediului natural şi educarea/informarea comunităţii pentru respectarea valorilor ecologice;
    - a fost inaugurat parcul Debarcader, reabilitat în cadrul proiectului;
    - au fost distribuite 2.000 flyere;
  • LIRA TOAMNĂ ÎN RETEZAT - noiembrie 2008, concurs cu tematică cultural-ecologică-turistică, Cheile Buții, M-ții Retezat. A fost desemnat CEL MAI BINE ORGANIZAT CONCURS AL ANULUI 2008;
  • ”ÎMPREUNĂ PENTRU NATURĂ” - finanţat în anul 2008 de către BRD;
  • TROFEUL HAI-HUI - august 2009, Câmpușel, M-ții Vâlcan, concurs de turism sportiv, peste 200 participanți;
  • VOLUNTARI PENTRU MUNTELE OSLEA - finantat de MOL Romania si Fundatia pentru Parteneriat – aprilie – octombrie 2009, având drept scop: promovarea şi popularizarea ariei naturale Muntele Oslea, ridicarea nivelului de acceptare a acesteia în rândul comunităţii locale, educarea tinerilor într-un spirit verde - prin oferirea unor oportnitati de petrecere a timpului liber in natura si implicarea in activitati tip Junior Ranger.
  • IGIENIZARE SOHODOL 2010 Cu ocazia "Ziua Pamantului" au participat voluntarii elevi,cadre didactice(Liceul Tehnic Nr 2 , Scoala Generala Runcu),membrii Hai-Hui,nonmembrii(printre care se numara si turisti straini din Europa) cu sprijinul conducerii institutiilor de invatamant mentionate si Ministeriul Mediului Gorj si Ocoliul Silvic) Ecologizare pe o anumita portiune fiind considerata cea mai afectata zona!
  • 1 MAI 2010 A avut loc la Baia de Fier.  Ecologizare,Activitati Sportive,Foc de tabara.
  • 11-13 IUNIE CUPA VANTURARITA 2010 Traseu Montan,Alpinism,Orientare,Cultural,Foc de Tabara,Festivitate de Premiere! Valea Otasaului Masivul Buila-Vanturarita, M-tii Capatanii Editia XXVI Hai-Hui obtine locul 9 la Cupa Vanturarita si locul 17 la General!
 
Sponsori

Craimont

Editura Carpatia

Echipament Montan

Nutrizzia

Nutrizzia

 

Vector Gorj 0723636047

0723636047 - vector di sign

Cabana AlexiaCod

Pensiunea Valea Mariei

BRD

EPCE

Mol Romania

 

Pagini Prietene:
FRTE | Statiunea Ranca | Cazare Valea Prahovei | Vatra dornei | Sejur Online | Cabana Barcaciu | Carpatic Bucuresti | Team building-uri | Accommodation Brasov | Statiunea Ranca | Eco Zonne | Forum Iasi | Grafica Romania> | Muntele Oslea | Cazare Slanic Moldova | Romania Turistica | Cazare Obiective turistice | Travel Guru | Zonzo | Rezervatia Gorjului | Cazare Brasov | Inox Class Construct | Design Romania | Piatra Neamt| Hoteluri Romania